Școala Doctorală de Teologie
Școala Doctorală de Teologie din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța are o vechime de peste două decenii, perioadă în care a cunoscut o permanentă dezvoltare. Sute de tineri teologi au primit în cadrul acestei școli o îndrumare academică deosebită, reușind elaborarea unor teze de doctorat excepționale.
Programul doctoral de Teologie este menit să răspundă cerințelor academice, căutând să ofere noi soluții marilor provocări pe care le întâmpină astăzi omenirea. Conducătorii de doctorat din domeniul Teologie au o bogată și variată activitate de cercetare, recunoscută la nivel național și internațional. Mulți dintre doctoranzii noștri au absolvit și alte studii universitare, îndreptându-se spre studierea Teologiei din dragoste pentru cunoașterea lui Dumnezeu.
