
«Ma thèse en 180 secondes » (MT180) – finale nationale 2026
Data limită pentru înscriere: 31 august 2026, prin completarea formularului de înscriere
Data și locul evenimentului: 25 septembrie 2026, format fizic la Universitatea POLITEHNICĂ București
Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) din România, în parteneriat cu Institutul Francez din România și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, organizează finala națională a concursului internațional „Teza mea în 180 de secunde” (MT180).
Concursul MT180 îi provoacă pe doctoranzii din spațiul francofon să își prezinte, într-un mod concis și accesibil, tema de cercetare în fața unui public nespecialist și divers.
Pentru a participa la concurs, trebuie să îndepliniți următoarele condiții de eligibilitate:
- să fiți înscriși sau să fi fost înscriși la un program de doctorat în cursul anului universitar 2025-2026, ori să fi obținut titlul de doctor în cursul anului universitar precedent, 2024-2025, într-o instituție de învățământ superior sau de cercetare din România;
- să aveți un stadiu suficient de avansat al proiectului de cercetare doctorală;
- să nu fi câștigat anterior un premiu al juriului sau al publicului în cadrul unei finale naționale a concursului MT 180;
- să fiți disponibili și prezenți pentru a participa la finala națională organizată în format fizic, precum și la activitățile de pregătire asociate acesteia;
- să vă exprimați în limba franceză.
Termene importante:
- anunțarea rezultatelor selecției: 4 septembrie 2026
- sesiunea de pregătire a candidaților: 14-19 septembrie 2026
- finala națională: 25 septembrie 2026
Pentru a accesa formularul de înscriere, apăsați AICI.
Pentru informații suplimentare, accesați site-ul: https://www.auf.org/finale-nationale-du-concours-ma-these-en-180-secondes-en-roumanie-2026/
